Dănuţ Beteringhe – Cabinet de avocat

In România, profesia de avocat este una din cele 15 profesii liberale înscrise în Uniunea Profesiilor Liberale din România.

Profesia de avocat este reglementată de Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi de Statutul profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare aduse acestora, in scopul de a răspunde schimbărilor survenite în domeniul juridic din România şi necesităţii de aliniere la standardele europene de practică ale acestei profesii.

Potrivit Legii 51/1995 şi Statutului profesiei de avocat, avocaţii din România işi desfăşoară activitatea în 41 de barouri (corespunzătoare celor 41 de unitaţi teritorial-administrative), membre ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România/U.N.B.R.

Conştient de rolul care îi revine în apărarea valorilor statului de drept, Baroul Bucureşti susţine exercitarea profesiei potrivit normelor şi standardelor europene, care sa conducă la intărirea încrederii publice în instituţiile statului de drept şi în supremaţia legii.